Home » Cultură » Kate Winslet: „Râgâi, mă pârțâi. Sunt o femeie normală”. La început i s-a spus că poate juca doar roluri de femei plinuțe

Kate Winslet: „Râgâi, mă pârțâi. Sunt o femeie normală”. La început i s-a spus că poate juca doar roluri de femei plinuțe

Kate Winslet: „Râgâi, mă pârțâi. Sunt o femeie normală”. La început i s-a spus că poate juca doar roluri de femei plinuțe
Leonardo DiCaprio și Kate Winslet în „Titanic”. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 19.11.2023

Atunci când a jucat în Titanic (1997), producție cu 11 premii Oscar câștigate și unul dintre cele mai populare filme din istorie, Kate Winslet avea 22 de ani.

Nu a fost apariția ei de debut, dar rolul din filmul lui James Cameron a ajutat-o să devină cu adevărat un star internațional. Și în ciuda faptului că numele ei s-a transformat brusc, datorită regizorului Cameron, dintr-un simplu nume de familie în cel al unei actrițe de top, Kate Winslet s-a declarat, ceva mai târziu, dezamăgită de prestația pe care a avut-o în film. Atunci când a fost întrebată de care scenă din producția americană nu-și amintește cu plăcere, Kate a răspuns că de fiecare scenă în care a jucat. „M-am simțit ca și cum aș fi spus: Serios? Ai făcut asta? Oh, Doamne! Iar accentul meu american nu pot să-l ascult. Este îngrozitor”, a declarat ea pentru CNN, în 2012, înainte de relansarea filmului în 3D.

Winslet a recunoscut totuși că deși, atunci când a fost lansată pelicula, a avut o relație de dragoste și ură cu filmul, acesta i-a deschis multe uși în industrie ajutând-o pe termen lung.

„Doamne, vreau să fac refac scena asta”

Winslet, care a câștigat un Oscar 12 ani mai târziu, odată cu rolul din The Reader, a explicat că, de fapt, mulți dintre actori sunt pretențioși și duri cu ei înșiși când vine vorba despre performanțele din trecut. „Să sperăm că acum este mult mai bine. Sună teribil de autocompătimitor, dar actorii au tendința de a fi foarte critici cu ei înșiși. Mi-e greu să mă uit la oricare dintre interpretările mele, dar atunci când mă uitam la Titanic, eram ca și cum aș fi zis: Doamne, vreau să fac refac scena asta”. De altfel, Kate Winslet nici nu a reușit să participe la premiera mega-producției lui James Cameron, în ziua cu pricina fiind prezentă la înmormântarea bunului ei prieten și fostului iubit, Stephen Tredre.

Titanic, care se află în topul filmelor cu cele mai multe premii Oscar (11 câștigate și 14 nominalizări), alături de The Lord of The Rings: The Return of the King (2003) și Ben-Hur (1959) – care au primit același număr de Oscaruri – i-a adus inclusiv lui Winslet, în 1998, o nominalizare pentru Cea mai bună actriță.

Avea talent actoricesc pe care l-a manifestat de mică

Kate Elizabeth Winslet s-a născut la 5 octombrie 1975, în Reading, Anglia, într-o familie de artiști – părinții ei au fost actori de teatru. De asemenea, bunicii materni, Oliver și Linda Bridges, au condus Teatrul Reading Repertory, iar unchiul Robert Bridges a fost o figură importantă în districtul teatral West End din Londra. Cu atâtea persoane pasionate și implicate în arta teatrală, nu a fost deloc greu pentru Kate să-și dezvolte la rândul ei o pasiune pentru actorie. În plus, avea și talent actoricesc pe care l-a manifestat de mică.

Primul contact al lui Kate Winslet cu divertismentul a avut loc la 11 ani, când Kate a fost distribuită într-o reclamă la cereale, în aceeași perioadă începând să ia cursuri de actorie, pentru ca ani mai târziu să joace în piese de teatru și sitcom-uri. În lumea cinematografiei a intrat la 17 ani, odată cu rolul din pelicula Heavenly Creatures (1994), un film bazat pe fapte reale, cu o distribuție modestă, dar bine primit de critici. Un an mai târziu, Winslet a fost distribuită în Sense and Sensibility (1995), unde a avut-o parteneră pe Emma Thompson, prestația din această producție aducându-i lui Kate o nominalizare la British Academy Awards și una la Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar. De aici și până la celebritatea de care a avut parte odată cu interpretarea personajului Rose DeWitt Bukater din Titanic a fost o cale scurtă, afirmarea ei ca actriță de talie internațională având loc în 1997.

Cea mai tânără actriță nominalizată de cinci ori la Oscar

Cu șapte nominalizări la Oscar, în urma colaborărilor cu Ang Lee (Sense and Sensibility), James Cameron (Titanic), Richard Eyre (Iris), Michel Gondry (Eternal Sunshine of the Spotless Mind), Todd Field (Little Children), Stephen Daldry (The Reader) și Danny Boyle (Steve Jobs), în 2007, la vârsta de 31 de ani, Kate Winslet a devenit cea mai tânără actriță nominalizată de cinci ori la Oscar.

Până în 2016, Winslet a fost nominalizată la Oscar de șapte ori, câștigând o singură dată Oscarul pentru Cea mai bună actriță pentru drama The Reader (2008), film în care a interpretat rolul unei foste gardiene dintr-un lagăr de concentrare.

Trei soți, trei copii

În 1998, Kate Winslet s-a căsătorit cu regizorul Jim Threapleton, în 2000 Kate aducând pe lume primul copil – Mia Honey Threapleton, iar în 2001 cei doi divorțând. În 2003, Kate s-a căsătorit cu regizorul Sam Mendes, la finalul aceluiași an născându-se Joe Alfie Winslet-Mendes, fiul cuplului. Iubirea dintre Kate și Sam a ținut fix șapte ani, până în 2010 când Mendes și Winslet au anunțat public că divorțează. Dar cum viața merge mai departe, Kate nu a avut timp să-și plângă eșecurile maritale, astfel că în 2012 s-a căsătorit din nou, cel de-al treilea soț fiind Ned Rocknroll (pe numele său adevărat Edward Abel Smith), nepotul multimiliardarului britanic Richard Branson, om de afaceri, investitor și filantrop, al 5-lea cel mai bogat om din Regatul Unit, în 2011. Kate și Ned au împreună un fiu, născut în 2013.

Pentru serviciile aduse teatrului, Kate Winslet a fost decorată în 2012 cu titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, în cadrul listei de onoruri celebrată și anunțată cu ocazia zilei de naștere a reginei.

În 2012, Winslet a publicat cartea The Golden Hat: Talking Back to Autism pentru a crește gradul de conștientizare și a veni în sprijinul persoanelor afectate de autism, în paginile cărții regăsindu-se declarații și autodescrieri ale unor vedete precum Leonardo DiCaprio, Marion Cotillard și Michael Caine. Veniturile realizate în urma vânzării acestei cărți s-au îndreptat către The Golden Hat Foundation, o organizație non-profit fondată de Winslet în același an în care a fost lansată pe piață și cartea.

Umilită din cauza aspectului fizic

Pe lângă talentul său remarcabil, Winslet a devenit, de asemenea, o susținătoare vocală a pozitivității corporale în industria de divertisment. Prin refuzul categoric de a se conforma standardelor de frumusețe de la Hollywood, Kate Winslet a inspirat nenumărate persoane să își accepte și îmbrățișeze propria unicitate și autenticitate și să își celebreze corpul.

Nu am de gând să mint, am învățat cum să am grijă de mine urmând calea cea mai grea. Îmi amintesc că atunci când am filmat pentru Titanic și m-am aflat atât de mult în atenția publicului, am fost șocată și îngrozită de cât de defăimată am fost de către mass-media, declara Kate Winslet despre perioada în care a fost împinsă în lumina reflectoarelor în urma succesului mondial al filmului Titanic, perioadă în care a fost copleșită de valul de critici venite la adresa siluetei ei care, în ochii unora, nu corespundea standardelor ideale de frumusețe. Actrița premiată cu Oscar, acum în vârstă de 47 de ani, a spus că fusese numită „Blubber” (care înseamnă untură) și sfătuită să „se mulțumească cu rolurile de fată grasă”, motiv pentru care și-a petrecut anii ’90 ascunzându-se de vânătoarea paparazzilor.

„Unii oameni nu se abțin deloc și au doar vorbe urâte de spus”

Dar cred că aceste lucruri nu se mai întâmplă acum. Sigur, pot fi întâlnite pe rețelele de socializare, între celebrități și publicul care își împărtășește opiniile – unii oameni nu se abțin deloc și au doar vorbe urâte de spus – dar cred că mass-media, care pe vremuri se manifesta în aceste moduri cu adevărat iresponsabile și dăunătoare – a încetat să mai facă asta.

În 2020, The Guardian a realizat un top 20 al celor mai bune apariții în filme ale lui Kate Winslet, din listă făcând parte: The Dressmaker (2015), Contagion (2011), Iris și Enigma (2001), Hamlet (1996), Quills (2000), Jude (1996), Flushed Away (2006), Holy Smoke (1999), Mildred Pierce (2011), Little Children (2006), Steve Jobs (2015), Carnage (2011), Titanic (1997), Hideous Kinky (1998), The Reader (2008), Heavenly Creatures (1994), Sense and Sensibility (1995), Revolutionary Road (2008), Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004).

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Kate-Winslet

https://edition.cnn.com/videos/world/2012/03/28/intv-curry-titanic-3d-release-kate-winslet.cnn

https://www.theguardian.com/film/2020/sep/17/kate-winslets-20-best-performances-ranked

Vă mai recomandăm să citiți și:

Oceanograful Paul-Henri Nargeolet aduna de 20 de ani obiecte de pe epava Titanicului

„Câmp cu resturi” găsit în apropiere de Titanic. „Cel mai pesimist scenariu, adică un eșec catastrofal”

De ce cred conspiraționiștii că Titanicul nu s-a scufundat niciodată?

Un operator amator de radio a auzit semnalul SOS de pe Titanic, însă nimeni nu l-a crezut

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce a fost ridicat Stonehenge? Iată ce spun cele mai recente cercetări!
De ce a fost ridicat Stonehenge? Iată ce spun cele mai recente cercetări!
NASA „aproape că a aterizat” pe Soare! Sonda Parker s-a apropiat la cea mai mică distanță de steaua noastră
NASA „aproape că a aterizat” pe Soare! Sonda Parker s-a apropiat la cea mai mică distanță de steaua noastră
Revoluție în medicină! Au fost dezvoltate primele microace imprimate 3D din lume
Revoluție în medicină! Au fost dezvoltate primele microace imprimate 3D din lume
O gaură neagră supermasivă a fost înclinată de un eveniment misterios
O gaură neagră supermasivă a fost înclinată de un eveniment misterios
Balenele pot trăi de două ori mai mult decât se credea, au descoperit oamenii de știință
Balenele pot trăi de două ori mai mult decât se credea, au descoperit oamenii de știință
Legăturile genomice dintre oamenii moderni și strămoși ar putea fi mai vechi decât s-a crezut
Legăturile genomice dintre oamenii moderni și strămoși ar putea fi mai vechi decât s-a crezut
(P) 3 sloturi inspirate din cultura pop: filme, seriale și trupe celebre
(P) 3 sloturi inspirate din cultura pop: filme, seriale și trupe celebre
O singură plimbare zilnică de o oră ar putea prelungi viața cu șase ore
O singură plimbare zilnică de o oră ar putea prelungi viața cu șase ore
Consumul zilnic de ceai sau cafea ar putea reduce riscul de cancer
Consumul zilnic de ceai sau cafea ar putea reduce riscul de cancer
Un quasar situat la 12 miliarde de ani-lumină depărtare are de 140 de trilioane de ori mai multă apă decât Pământul
Un quasar situat la 12 miliarde de ani-lumină depărtare are de 140 de trilioane de ori mai multă apă decât Pământul
Cât controlează statul român din producţia națională de energie?
Cât controlează statul român din producţia națională de energie?
Medicamentele pentru slăbit pot cauza pierderea de masă musculară și osoasă
Medicamentele pentru slăbit pot cauza pierderea de masă musculară și osoasă
Sute de mii de oameni au marcat 20 de ani de la tsunamiul din Oceanul Indian
Sute de mii de oameni au marcat 20 de ani de la tsunamiul din Oceanul Indian
Joe Biden a solicitat Pentagonului intensificarea livrărilor de arme către Ucraina
Joe Biden a solicitat Pentagonului intensificarea livrărilor de arme către Ucraina
Elon Musk propune ca oficialii americani aleși să fie supuși unor teste cognitive
Elon Musk propune ca oficialii americani aleși să fie supuși unor teste cognitive
Buget record, pregătit de Guvernul Japoniei pentru anul 2025
Buget record, pregătit de Guvernul Japoniei pentru anul 2025
Vulturul pleșuv a fost desemnat pasărea națională a Statelor Unite ale Americii
Vulturul pleșuv a fost desemnat pasărea națională a Statelor Unite ale Americii
Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon
Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon